ARAD - Ministrul Sănătăţii a anunţat că sistemul de coplata a serviciilor medicale va intra în vigoare la anul.
ARAD. De la 1 martie, vom avea de plătit o taxă în plus: între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă. Cel puţin aşa prevede proiectul Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii propune taxe de 4-5 ori mai mici decât cele pe care şi le doreau medicii de familie.
ARAD. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial, dar nu se aplică pentru că nu e legiferată coplata.
ARAD - De la începutul anului viitor vom avea de achitat taxe suplimentare când mergem la doctor.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.