ARAD. Anchetă din partea Comisariatului pentru Protecția Consumatorului în cazul lamei de ras găsită în cornul primit la școală de o elevă de la Colegiul Tehnic de Protecția Mediului Arad (fosta generală nr.6).
UPDATE. Luni la orele 10.00 la Consiliul Județean Arad va avea loc o ședință la care sunt chemați reprezentanții firmelor care se ocupă cu distribuirea produselor alimentare în școli precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică, Protecția Consumatorului.
Elevii din Arad au primit luni lapte pentru prima dată, iar în vreo două săptămâni vor primi şi cornul. Teoretic.
Elevii din Arad vor primi corn şi lapte doar din luna octombrie din cauza procedurilor de licitaţie.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.