Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, adjunctul său și un medic veterinar din cadrul instituției au fost plasați sub control judiciar de procurorii DNA Timișoara, într-un dosar care vizează presupuse fapte de abuz în serviciu și luare de mită. Anchetatorii susțin că șefi ai instituției ar fi favorizat o societate comercială prin plăți nejustificate din fonduri publice și ar fi intervenit pentru a ascunde existența unui caz de leucoză bovină, evitând astfel restricțiile care ar fi trebuit impuse unei exploatații zootehnice.
Zeci de mii de persoane au mărșăluit sâmbătă pe străzile Madridului pentru a cere demisia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, în urma unei serii de scandaluri de corupție în care sunt implicați apropiați ai săi, protest care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine după ce mai mulți manifestanți au încercat să pătrundă cu forța în reședința premierului, transmit agențiile AFP și Reuters.
Local
Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” a fost distinsă cu premiul pentru cel mai bun spectacol și pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Internațional de Teatru NEXUS.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad a obţinut o medalie de argint şi două de bronz la „mondialele” de sambo.
Local
Mai sunt doar câțiva metri de excavat pe tunelurile lungi ale autostrăzii, iar, în paralel, se așterne asfaltul pe partea carosabilă.
Local
Un biciclist a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o mașină care nu i-a acordat prioritate.
3
Local
Un bărbat a încălcat ordinul de protecție și și-a amenințat soția că îi dă foc.
ARADON Sport local
Trupa lui Remus Lung pune încă o cupă în bogata vitrină a clubului Atletico Arad.
UT Arad
ARAD. Se apropie, tot mai mult, finalul sezonului regulat în competiția juniorilor. Academia UTA încearcă să aducă cât mai multe echipe în play-off, iar etapa a VIII-a, cea din weekendul trecut, a fost una de succes. Patru din patru, cum se spune.
Local
Publicarea rezultatelor testelor PISA 2025 în septembrie 2026 a plasat din nou sistemul educațional din România în fața unei oglinzi implacabil. Pragul critic al analfabetismului funcțional a fost depășit pe toate palierele tradiționale: 52% dintre elevi la matematică, 48% la lectură și 46% la științe nu dețin competențele de bază pentru a se descurca în societate și în profesiile viitorului. Dincolo de statistici, școala românească se prăbușește sub propria rigiditate. În continuare prezentăm o analiză a rezultatelor PISA, transmise la solicitatea Jurnal arădean/aradon.ro.
12