Duminică, 28 septembrie, ora 11.00, în sala de pe str. Episcopiei a Trupei de Marionete a TCIS.
ARAD. Operaţiune de salvare „specială” a pompierilor arădeni, duminică după amiaza. Un pescar a alertat autorităţile prin 112 după ce a văzut în râul Mureş, între podul de pontoane de la ştrandul Neptun spre Micălaca, un bărbat care se ţinea de o creangă.
Două școli, două investiții și sume asemănătoare pentru lucrări a căror amploare este foarte diferită.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.