În conformitate cu prevederile Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţional Sanitar Veterninare şi pentru Siguranţa Alimentelor costurile acţiunilor de supraveghere, imunoprofilaxie şi de control de interes public (obligatorii), precum şi de identificare şi înregistrare a animalelor în fermele comerciale (autorizate) şi tip A (înregistrate sanitar veterinar) sunt suportate de către proprietarul fermei.
S-a deschis sesiunea de depunere a cererilor pentru plăţile din sectorul porcine.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
3
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
2
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.