Carmen Șatran (fostă Bejan), condamnată la 19 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea şi tranşarea lui Trifu Schrott, crima având loc în căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, în luna august 2009, a fost propusă pentru eliberarea condiţionată, scrie adevarul.ro. Judecătoria Gherla i-a respins însă solicitarea.
ARAD. Carmen Şatran, fostă Bejan, studenta care, în anul 2010, împreună cu Sergiu Florea, a omorât şi tranşat un sexagenar din Timişoara, va executa o pedeapsă mai mică faţă de cea iniţială. Instanţele din Timişoara, atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel, au condamnat-o pe Carmen la 20 de ani de închisoare.
Studenta de la Medicină, care în 2011 a fost condamnată la 20 de ani de închisoare după ce a ucis şi tranşat un bărbat în 2009, a beneficiat de reducerea pedepsei.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.
Local
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane.
România
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.
Mapamond
Două treimi dintre germani consideră că SUA vor fi o amenințare majoră pentru pacea mondială în următorii ani, indică un sondaj de opinie realizat de Institutul Allensbach, relatează marți DPA.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.
România
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
1
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
2