Inspectoratul de Poliție Județean Arad a organizat marți, 1 februarie, o conferință de presă în care comisarul șef Ioan Tamaș, inspectorul șef al IPJ Arad, a prezentat bilanțul instituției. Șeful IPJ Arad a răspuns întrebărilor în ceea ce privește numărul mare de dosare penale la care lucrează polițiștii, despre pensionarea sa, creșterea criminalității stradale și ce se poate face în legătură cu acest aspect, dar a comentat și deficitul de personal și în ce măsură poate fi acesta legat de creșterea infracționalității stradale.
Ultima conferință de presă la care șeful IPJ Arad a participat a avut loc în anul 2019.
„Potrivit codului penal, săvârșirea unei infracțiuni profitând de situația prilejuită de starea de urgență reprezintă o circumstanță agravantă. În acest caz, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar în unele cazuri chiar se poate adăuga un spor de până la 2 ani închisoare”, a anunțat secretatul de stat Bogdan Despescu în cadrul conferinței de presă de marți seara de la sediul MAI.
Mapamond
Parlamentul suedez a adoptat joi reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani, cu o lună înaintea alegerilor legislative, transmite AFP.
Mapamond
Ungaria a început joi lucrări de inginerie pentru a încerca să ridice nivelul Dunării în proximitatea centralei nucleare de la Paks, astfel încât să poată asigura continuarea funcționării acesteia în contextul unei previzibile scăderi din nou a nivelului apei necesare răcirii reactoarelor, a anunțat guvernul de la Budapesta, potrivit agenției EFE.
România
Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, în valoare de 52,83 milioane de lei (10,07 milioane de euro), a fost câștigat joi, cu un bilet de 8,50 lei, a anunțat Loteria Română.
România
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, vicepreședinte al PNL, susține că liderul PSD, Sorin Grindeanu, „minte” când spune că partidul este în opoziție, în condițiile în care mai multe posturi din administrația centrală și locală, unele de conducere, sunt ocupate de social-democrați.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, s-a calificat în finala probei de 200 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 56/100.
România
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare.
Local
Un incendiu a izbucnit joi după-amiază la un vagon de călători aflat în stația Ilteu. Persoanele din vagon au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, iar vagonul a fost decuplat de restul trenului.
România
Rezultatele extragerilor din data de 13-08-2026 sunt următoarele:
UT Arad
BUCUREȘTI. Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor TV au anunțat programul rundei cu numărul 6 din Superliga.