Candidatul anunţat de coaliţia formată din PSD, PNL şi UDMR pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, într-un interviu la postul Digi 24, că şi-ar dori să fie admisă o nouă candidatură a lui Călin Georgescu în viitoarele alegeri ca „să îl vedem şi să-l auzim în carne şi oase într-o dezbatere, răspunzând la nişte întrebări”.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că anunţul lui Crin Antonescu potrivit căruia îşi suspendă candidatura la prezidenţiale „ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici”, care acum nu mai ştiu „pe unde să scoată cămaşa” după ce au făcut tot soiul de „combinaţii dubioase”.
Președintele intermar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat în cursul zilei de duminică, 5 ianuarie, la Digi24 că în cazul în care Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în următoarele zile o Hotărâre de Guvern prin care să stabilească datele alegerilor convenite în coaliție înainte de Revelion, atunci scrutinul pot fi împinse până aproape de vară.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2