aradon.ro Web analytics


După victoria de la Lipova, Crişul începe să se gândească, tot mai mult, la promovare. Cu un lot subţiat numeric, din cauza accidentărilor, echipa manageriată de Daniel Cherecheş s-a întărit cu încă un jucător din zona Bihorului. Este vorba de Raul Ember, un mijlocaş de 28 de ani, cu stagii prin liga a II-a, la FC Bihor, chiar anul trecut, când echipa s-a desfiinţat.
Mult aşteptatul derby al Ligii IV, între neînvinsele Şoimii Lipova şi Crişul Chişineu Criş, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Cele două echipe au fost preocupate mai mult de faza defensivă, conştiente că promovarea nu se va decide exclusiv în acest joc. Bine aşezaţi în teren de „Ole” Roşca, oaspeţii au avut ocaziile primei reprize, dar portarul Bujor a scos de două ori miraculos. Totuşi, cu cinci minute înainte de pauză, golgeterul Crişului, Nicu Modan nu a mai greşit ţinta cu toată opoziţia bravului Bujor şi era 0-1, la pauză.
Handbalistele Crișului au suferit, miercuri, a doua înfrângere stagională, 24-41 (10-19) pe terenul unei grupări dintr-un oraș cu tradiție în acest sport, CSU de Vest Timișoara. Fără aportul veteranei Adriana Inoan și al portarului Rahela Călin - ambele cu probleme medicale -, singura emisară a Aradului în liga secundă de handbal feminin a ținut aproape de gazde până în minutul 39, scor 21-16, dar apoi experiența superioară a timișorencelor și-a spus cuvântul.

Mapamond

Canada: Zece morți, inclusiv atacatorul, după un atac armat într-o școală din vestul țării
Nouă persoane au fost ucise marți într-o regiune izolată din vestul Canadei, dintre care șapte împușcate mortal într-un liceu și alte două găsite moarte într-o reședință din apropiere, a indicat poliția, transmite AFP.

ARADON Sport local

FOTO. O nouă „sută” la jocul cu CSU Brașov
FCC UAV Arad s-a impus fără probleme în ultima etapă a sezonului regulat, cu „lanterna roșie”.

Mapamond

Rusia șantajează rudele prizonierilor de război ucraineni, aflați în închisori rusești, pentru a obține acces la Starlink
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE. 2

Evenimente

Obiective arădene, iluminate în roșu
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.

Local

Înalta Curte obligă Ministerul Educației să o confirme pe Ramona Lile ca rector al UAV Arad
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat. 8

Local

Arhiepiscopul Timotei a împlinit 50 ani de arhierie
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie. 1

Local

Felicitată de primar la împlinirea a 108 ani
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste. 2

Local

Primarul Valentin Bot, dublu premiat de Asociația Comunelor din România
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii. 1

UT Arad

Adrian Mihalcea așteaptă mai mult de la unii jucători
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.