ARAD. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, prin Comisia de Competiţii coordonată de Dan Coman, a definitivat criteriile de licenţiere a echipelor de Liga IV pentru sezonul 2014-2015.
Alexandru Meszar, dat afară de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad. Revine Stelian Văduva.
ARAD. „Candidații PDL Arad la parlamentare sunt puși la colț chiar de partidul din care fac parte. Pentru că majoritatea lor nu corespund criteriilor ce aduce un plus valoare imaginii formațiunii politice, aceștia vor fi eliminați din cursă”, declară deputatul Ciprian Luca făcând referire la filtrul comisie de integritate organizat de Monica Macovei.
ARAD - Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Arad, prin vocea maiorului Florin Zapodean, purtătorul de cuvânt al instituţiei, anunţă că s-au reevaluat criteriile prin care doritorii se pot înscrie la o şcoală militară, arma Jandarmerie.
ARAD - Începând din acest an, reprtiazarea
biletelor se va face printr-un program informatic. Cerere bilete| criterii
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.