13% dintre arădenii chestionați la ultimul recensământ s-au declarat cu studii superioare
ARAD. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad şi-a epuizat stocul de vaccin hexavalent şi pentaxim, pentru imunizarea bebeluşilor de două, respectiv patru luni, împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei. Ne lipsesc aproximativ 800 de doze din cele două tipuri de vaccin, cantitate cu care ar fi trebuit să se aprovizioneze medicii de familie arădeni în utima lună.
Sectorul vehiculelor comerciale este vizibil afectat de fluctuaţiile economice. Cu toate acestea, perspectivele pe termen mediu şi lung sunt foarte promiţătoare.
ARAD. De şase ani a avut nevoie Aradul pentru a reuşi să iasă din zona judeţelor cu salarii sub media naţională. Viitorul, însă, pare să aducă veşti cât se poate de bune în acest sector, salariul unui arădean urmând să îşi continue traiectoria ascendentă şi în următorii ani, potrivit prognozelor economice.
ARAD. Proiectul „Academia de Antreprenoriat de la idee la afacere” oferă șansa întreprinzătorilor din mediul de afaceri din Arad să se specializeze în domeniul antreprenoriatului prin urmarea cursului de Business improvement: .„Managementul crizei. Dezvoltarea afacerii”.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
2
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.