ZAGREB. Zilele trecute, în Croaţia, s-a desfăşurat CE de lupte, destinat juniorilor. Aradul a avut doi reprezentanţi, de la CS Astra: Dorin Pârvan şi Răzvan Motoi.
Târgu Mureş. Performanţă de excepţie pentru luptătorii arădeni, care au obţinut opt medalii la CN individual de juniori.
Târgovişte. CS Astra a reprezentat cu cinste Aradul la Turneul Internaţional al României la lupte greco-romane, destinat seniorilor.
TULCEA. Şi etapa a II-a a Campionatului Naţional de lupte greco-romane pentru juniori a fost la discreţia echipei arădene, CS Astra.
ARAD. Prof. Spiridon Stanciu are toate motivele să fie mulţumit. Cinci dintre sportivii CS Astra, grupare care anul trecut a câştigat aurul la juniori şi argintul la seniori, sunt componenţi ai loturilor naţionale.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.