aradon.ro Web analytics


ARAD - Peste 350 sportivi de la 32 cluburi din ţară au participat la „naţionalele” de înot, rezervate juniorilor II.

BUCUREŞTI. În Capitală s-a disputat turneul doi semifinal al Campionatului Naţional Under 18 - baschet feminin, CSS Gloria Arad obţinând două succese (62-61 cu CSŞ Sibiu, 74-56 cu Crişul Oradea) şi suferind o înfrângere (59-73 cu Olimpia Bucureşti).

CSS Gloria Arad a învins pe Axiopolis Cernavodă, 75-55, cedând însă în faţa gazdelor, scor 52-60, în turneul semifinal de la Sibiu.
Chiar dacă au participat la o competiţie cu adversari mai „bătrâni” cu trei ani, judoka de la CSŞ Gloria Arad s-au remarcat la „naţionalele” individuale de ne-waza (luptă la sol), Under 23.
ARAD - Zilele trecute, la Arad, în sala de lupte „Roman Codreanu” s-au desfăşurat întrecerile „Cupei Gloria” la lupte greco-romane, copii şi cadeţi.

Mapamond

Columbia declară „stare de urgenţă” în urma unui puternic seism care a făcut 111 morţi
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.

Local

Incendiu pe strada Cometei: trei hectare afectate și o rulotă distrusă
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.

Local

Creșa din Fântânele, inaugurată în prezența ministrului Dezvoltării
O investiție de aproximativ 15 milioane, realizată de Compania Națională de Investiții, a fost inaugurată în Fântânele. 1

România

Rusia acuză România că oferă sprijin militar direct Ucrainei
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS. 1

Mapamond

Un seism cu magnitudinea 7,4 a provocat morți, răniţi şi pagube materiale în vestul Columbiei. Sunt cel puțin 18 morți în orașul Pereira
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.

România

Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității. 1

România

Debitul Dunării la Baziaş se menţine la 1.400 mc/s, mult sub media lunii august
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.

ARADON Sport local

Aradul rămâne cu trei observatori de arbitri
Mihai Jivan a ieşit din lotul de Liga 3, locul său fiind luat de actualul preşedinte al CJ Arbitri Arad, Casian Băla. 1

Mapamond

Explozie la un depozit al unei companii bulgare care furnizează muniție Ucrainei
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.