ARAD. Baschetbalistele de la CSŞ Gloria s-au impus, în cadrul Campionatului Naţional, în faţa echipei CSU Crişul Oradea, cu 72-63. Formaţia antrenată de prof. Ildiko Seres le-a cuprins pe: Moraru 24 puncte, Ciorban 9, Mihoc 11, L. Pal 6, Şt. Pal 17, Pîrvu 5, Maftei, Pop, Peter, Galavan şi Dumitrean. În ultima etapă din retur, arădencele vor evolua la Dej.
ARAD - Fără absenţe sau evenimente majore, astăzi, la primul antrenament al FCM UTA după minivacanţa oferită.
DEJ - Echipa de babybaschet de la CSŞ Gloria („buburuzele”, cum le denumeşte antrenoarea Ildiko Seres) s-a clasat pe locul 1 la Cupa LAPI Dej, după următoarele rezultate:
BUZĂU - Campionatul Naţional Şcolar de gimnastică al juniorilor (pe echipe şi individual), de la Buzău, a adus rezultate foarte bune Aradului.
Timişoara - Zilele trecute, în oraşul de pe Bega a avut loc „Cupa Timişoara” la lupte greco-romane, rezervată cadeţilor.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.