Deranjaţi, pe bună dreptate, de insinuările preşedintelui Sergiu Havaşi, de „non-combat”, la partida de baraj cu FC Caracal, jucătorii echipei CS Ineu au răbufnit. În numele lor a vorbit, deocamdată, atacantul Flavius Pavel, dar şi alţii sunt decişi să se înscrie la cuvânt.
Trupa lui Adrian Abrudean debutează, mâine, la barajul de promovare în liga secundă.
Atât o mai desparte pe CS Ineu de o nouă performanţă lăudabilă, calificarea la barajul de promovare în liga secundă.
Chiar şi în condiţiile unui lot decimat de
accidentări şi suspendări, CSIneu şi-a respectat blazonul de favorită
la promovare, obţinând o preţioasă
remiză în deplasare, scor 1-1, la Vânju
Mare.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
3
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Local
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.
Local
Prefectura a organizat o ședință la Consiliul Județean Arad unde s-a vorbit despre reorganizare, proiecte și plăți.
1
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.
2