ARAD - Compania de Transport Public Arad cumpără
zeci de mii de litri de lapte pasteurizat. Produsul este,
de fapt, antidot pentru salariaţii din cadrul
secţiilor şi atelierelor societăţii ce
îşi desfăşoară activitatea
în mediu toxic.
ARAD - Compania de Transport, dispusă să
plătească peste 100.000 euro pentru
asigurările pe 2010.
ARAD - Angajaţii CTP vor primi şi în anul
viitor bonuri de masă. Conducerea societăţii
de asigură încă de pe acum de acest lucru.
ARAD - Totalul subvenţiei pe acest an,
plătită de CJA Companiei de Transport Public,
ajunge la 470.000 euro.
ARAD - CTP primeşte totuşi cupoanele
pensionarilor, dar numărul celor care apelează la
companie este redus.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2