A doua ediţie a „Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură” a început, astăzi, în sala „Vasile Goldiş” a CJA.
Centrul Cultural Judeţean Arad anunţă că, în acest an, va organiza nu mai puţin de 103 evenimente culturale.
Zeci de evenimente culturale şi sportive în municipiu, cu un buget de 6,5 milioane lei, în calendarul acţiunilor în anul 2015.
SÂNTANA. Marți, 28 octombrie, ora 12.00, la Biblioteca „Ștefan Aug. Doinaș” din orașul Sântana va avea loc un eveniment special, organizat cu ocazia implementării, în parteneriat cu Fundația Secolul 21, a proiectului „Punți culturale: Ștefan Aug. Doinaș și Petru Cârdu.
SÂNTANA Vineri, 13 iunie, de la ora 13, va avea loc primul eveniment din oraşul Sântana al proiectului „Punţi culturale Ştefan Aug. Doinaş şi Petru Cârdu. Pentru crearea unei Arhive naţionale şi europene”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.