NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit o minoră de 17 ani care a încercat să treacă ilegal frontiera, folosind un document de călătorie care aparţinea altei persoane. Adolescenta călătorea ca pasager într-un autoturism marca Renault Espace, condus de un cetățean român.
Sosirea unui caţel în casă este un eveniment fericit, uneori îndelung aşteptat de copii mai ales, care va aduce şi câteva neplaceri pentru care toţi trebuie să se pregătească. Copiii mai ales trebuie să înveţe să-şi respecte noul tovarăş de joacă fiind necesar să se instaureze încet, încet anumite reguli extrem de importante pentru o educaţie adecvată.
Ai cumpărat medicamente sau materiale sanitare cât timp ai fost internat? Spitalul e obligat să-ţi returneze banii.
România
Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu dizabilități ar trebui să plătească impozit local, pentru a susține dezvoltarea infrastructurii în comunitățile în care trăiesc.
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.