aradon.ro Web analytics


ARAD. Expo Arad Internaţional este gazda unor interesante competiţii de karate kyokushin respectiv tenis de câmp.

ARAD - Un nou capitol al „Cupei Presei” la tenis de câmp va fi scris sâmbătă şi duminică, la Expo Arad.
Şapte echipe de jurnalişti şi o formaţie reprezentând Expo Arad au participat, în week-end, la Cupa Presei la streetball. După 20 de partide interesante, medaliile de aur au ajuns în posesia celor de la Expo, reprezentanţii noştrii, care au concurat sub denumirea de Arad Expres, încheind pe locul patru.
9 kg de peşte. Aceasta a fost captura care i-a adus primul loc lui Petre Toma (Newsarad) în Cupa Presei 2010 la pescuit sportiv, eveniment organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Pescăria „Velici” din Pecica.

Advertorial

Idei de aranjamente florale pentru Valentine’s Day de la Floraria Trias

UT Arad

UTA, pe fluierul unui arbitru cu care nu a câştigat de doi ani!

Local

Generalul (r) Ștefan Dănilă: Faptul că New START nu a fost reînnoit nu înseamnă pragul unui război nuclear
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:

Advertorial

Cum transformi spațiile exterioare într‑un loc de relaxare autentică

Local

Gunoaiele, problemă continuă
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali. 8

Local

Așteaptă proiectul tehnic pentru Paliative

Local

Filarmonica şi mARTA sunt pe mâini bune
Managerii celor două instituţii de cultură au obţinut rezultate foarte bune la evaluarea finală (Ovidiu Balint-9,75), respectiv noul proiect de management (Laurenţiu Muntean-10). 2

Local

UPDATE. Accident cu posibilă victimă încarcerată, la ieșirea din Arad spre Zimand. A fost solicitat și elicopterul SMURD
10

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.