Sâmbătă, la Chișineu Criș, va avea loc a XXXIV-a ediție a acestei competiții sportive, rezervată elevilor.
Studenţii ELSA de la Facultatea de Ştiinţe Juridice a UVVG, reprezentaţi la nivel naţional.
ARAD. În organizarea Academiei de Baschet Arad, zilele trecute, a avut loc ediţia II a Cupei Iepuraşul la baschet fete, pentru cele mai mici dintre practicantele sportului cu mingea la coş. Au participat trei echipe cu fete născute 2003-2005 şi chiar mai mici, de la Academia de Baschet Arad (locul I), Liceul cu Program Sportiv Arad (locul II) şi CSŞ Bega Timişoara (locul III).
Studenţii ELSA de la Facultatea de Ştiinţe Juridice a UVVG, reprezentaţi la nivel naţional.
ARAD. Cinci clasări arădene pe podiumul probelor de simplu din cadrul unei noi ediții a Cupei „Andrei Pavel” la tenis de câmp, competiție destinată jucătorilor cu vârste cuprinse între 10-16 ani, care a avut loc la baza UTA, de pe malul drept al Mureșului.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.