Aradul și Târgoviște se vor întâlni, precum în 2012, în semifinalele Cupei României la baschet feminin.
Un număr de 7 echipe se vor întrece mâine, de la ora 14.00, la Sala Polivalentă, la a șaptea ediție a Cupei Presei la baschet.
Jurnaliștii arădeni încep în forță anul 2013, Direcția Județeană de Tineret și Sport Arad (director Alexandru Meszar, metodist Liliana Nica) așteptându-i la a VII-a ediție a Cupei Presei la baschet. Competiția se va desfășura vineri, 11 ianuarie, de la ora 14.00, la Sala Sporturilor „Victoria”.
ARAD. Zilele trecute a avut loc cupa Moș Crăciun ediția a VI-a la fotbal, competiție rezervată elevilor din ciclul primar. La această ediție au participat un numar 130 de copii din 13 școli atat din municipiu cat și din județul Arad.
ARAD. Daniel Scridon, reprezentantul Jurnal Arădean, a câştigat a treia ediţie a Cupei Presei la şah, organizată de Şah Club Vados şi ARED. Un alt emisar JA, Simion Todoca, s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.