A.S. Cobra Arte Marţiale Arad, cu sprijinul primăriei Sebiş, a organizat, deunăzi, Cupa Cupelor la karate, faza judeţeană. Au participat 60 de sportivi de la următoarele cluburi arădene: Cobra (antrenor Ady Burzo), Banzai (Dan Duma), Dragonul (Marius Gyenge), Shodan (Teo Răduţ), Tiger (Liviu Meseşan), Top Fighters Club Kick--Boxing (Gabi Moţ)
Ovidiu Nadiu, boss-ul grupării de Liga IV din
Sântana, organizează
sâmbătă, 6 iunie, a II-a ediţie a
Cupei Unirea la mini-fotbal, în aer liber.
Înscrierile se pot face până joi, la tel.
0752.148538. Taxa de participare, 20 lei/jucător,
vârstă minimă 14 ani, premiile fiind
consistente.
Copii care au învăţat să înoate în acest an la Baza Activ Club vor participa la Cupa 1 iunie, ediţia VI.
ARAD - Prezenţi la ediţia aniversară, cu
numărul 10, a Cupei Shogunul, karatiştii de la
Şcoala Shodan Arad s-au numărat printre
remarcaţi.
CFR-ul a jucat bine pe arena Motorul cu ACU Arad, dar
în cele din urmă doar scorul contează. 3-2
pentru ACU, echipă ce a câştigat un meci
vital, în faţa unei echipe sărace,
ameninţată din nou cu retrogradarea.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.