ARAD. În toamna anului trecut agoniza, iar astăzi îşi face planuri de Europa. Vorbim despre echipa de polo seniori a Aradului, care a avut un parcurs remarcabil în actualul sezon de Superligă, unde a pătruns în careul de aşi.
La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis de vineri până duminică, la Chişineu Criş va avea loc ediţia a XXXVII-a a Cupei Crisius, o competiţie interşcolară de anvergură, cu sute de participanţi, cea mai veche din ţară. Organizatori sunt Clubul Copiilor Chişineu Criş, care beneficiază de sprijinul ISJ Arad şi Primăria Chişineu Criş.
ARAD. Clubul Sportiv Dragonul UVVG s-a clasat pe locul II în ierarhia generală pe cluburi la ediţia 2014 a Cupei Cupelor la karate.
ARAD. Aşteptarea suporterilor a luat sfârşit. Luni, ora 10,30, la Sala Sporturilor, conducerea Univ Goldiş ICIM Arad va prezenta, în faţa reprezentanţilor presei scrise şi vorbite, lotul de jucătoare şi obiectivele pentru viitorul sezon.
MEDIAȘ. Baschetbalistul arădean Andrei Mandache a cucerit două cupe naţionale consecutive, prima în sezonul trecut în Cipru, pe când evolua la Keravnos Nicosia, iar a doua în acest sezon, alături de Gaz Metan Mediaş. Fiul antrenorului emerit George Mandache și al antrenoarei de handbal Emilia Mandache a marcat nouă puncte pentru Gaz Metan în finala câştigată la Timişoara, cu „U” Mobitelco Cluj, scor 76-62.
În județul Arad, vor menține ordinea și siguranța publică și vor asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot 498 de poliţişti, 228 de jandarmi, 154 de polițiști de frontieră, 130 de pompieri.
Agresorul care a tras cu o armă de tip airsoft în fața unui magazin din Oradea, reținut de polițiști
ORADEA. Vineri, 7 iunie, polițiștii orădeni au dispus reținerea pentru 24 de ore față de tânărul de 24 de ani care a rănit două persoane în urma unei altercații.
Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs și a fost proiectat, de asemenea, la Miami, New York și Cleveland.
1
Evenimentul are loc duminică, de la ora 12:00, în cadrul Festivalului de Teatru Underground.
Fundașul naționalei vine de la campioana CSM CSU Constanța și are 11 sezoane la activ în prima ligă.
O medie de 43 de incidente pe zi a fost calculată de M.A.I., mai mică decât în urmă cu patru ani, când media a fost de 46 de incidente/zi.
2
Ekmekci şi Nica au înscris golurile Bătrânei Doamne în victoria cu Progresul Pecica, scor 2-1.
1
ROMA. În capitala Italiei a avut loc a 26-a ediție a Campionatelor Europene de atletism, ultima repetiţie înainte Jocurile Olimpice de la Paris.