ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că acţiunile menite să promoveze imaginea Aradului nu vor ajuta cu nimic la dobândirea titlului de „capitală culturală europeană” atâta timp cât acestea distonează flagrant cu realitatea de „acasă”.
ARAD. Algele au pus stăpânire pe lacul de la Pădurice, care a început să arate tot mai urât.
Deși dimineața zilei de luni a fost una mohorâtă, programul inițiat de Municipalitate, intitulat „Curățenia de Primăvară”, a început așa cum era programat în calendar cu cartierul Alfa.
Parcul 23 August, între frumoasa „curăţenie” interioară şi hidoasa mizerie din zonă.
Arădenii sunt rugaţi să-şi facă curăţenie în faţa imobilelor, fiind informaţi că, în caz contrar, riscă să plătească până la 1.500 de lei amendă.
Local
Timp de două zile, pe 26 și 27 septembrie, în Piața „Avram Iancu” se va desfășura o nouă ediție a pieței producătorilor arădeni.
România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale.
ARADON Sport local
FCC UAV ICIM Arad joacă vineri un amical cu CS Universitatea Cluj-Napoca, primul joc acasă după cinci luni.
Local
Anghel: „PSD spune că vrea stabilitate, dar mută poarta de fiecare dată când mingea se apropie”
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
România
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).