Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad împreună cu IT School (itschool.ro) organizează, în perioada 2 iulie – 3 august 2015, cursul de WebDesign HTML5 / CSS3. Cursul este de tip “hands on” și se desfășoară în sală alături de lector, toate orele fiind 100% practice.
Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” s-a aflat, zilele trecute, la ceas de mare sărbătoare prilejuit de cursul festiv al celei de-a 18-a promoții, studii de licență, din cadrul SUPA.
Comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad s-a aflat vineri, zilele trecute, în sărbătoare, alături de absolvenții Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport – ALUMNI UVVG, promoția 2015.
Arădenii care își doresc să devină administratori de bloc se vor putea înscrie la cursul de pregătire al Uniunii Locale a Asociaților Locative din Arad.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.