aradon.ro Web analytics


BUDAPESTA. Institutul Cultural Român din Budapesta organizează începând cu data de 13 aprilie 2012, un curs de iniţiere în limba română, pentru nivelul A1 care va dura două luni, urmând să se încheie pe data de 12 iunie 2012.
ARAD. Agenția de modeling Angels Events organizează cursuri de modeling pentru fete, băieți și copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Cursurile vor avea loc în Sala de Expoziții din Galleria Mall Arad, iar înscrierile au loc la Infosdesk-ul mall-ului sau pe site-ul angelsgroup.ro.
SIBIU. Fiya, ciobănescul german al IPJ Arad, s-a situat pe primul loc la absolvirea unui curs de specialitate, desfășurat la Centrul Chinologic de la Sibiu.
ARAD. La Biblioteca Judeteana A.D.Xenopol (str.Gheorghe Popa de Teius, nr.2-4) va avea loc vineri, 28 octombrie, orele 16:00-18:00, conferinţa de deschidere a unui curs practic de muzicoterapie, meloterapie, sonoterapie, vocaloterapie, ritmoterapie.
ARAD. Persoanele aflate în șomaj, atât cele cu studii medii cât și cele cu studii superioare, au luat cu asalt înscrierea la cea de-a treia serie a cursurilor de administrator de condominii, organizate de Uniunea Profesională a Administratorilot Arad.

România

Guvernul a aprobat OUG de declarare, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.

ARADON Sport local

Medaliaţii pe tatami
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.

Mapamond

Melania Trump, însoțită de un android la Casa Albă, în cadrul summitului primelor doamne
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.

Local

Târgul de Paşte vine cu restricții de circulație în zona centrală
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.

Local

Miasme zilnice peste Arad şi împrejurimi
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.

ARADON Sport local

Pe semicercul juniorilor 4

ARADON Sport local

Şi-au luat bilete la semifinale
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.

Mapamond

Parlamentul European a aprobat crearea unor centre de returnare a migranților în afara Uniunii Europene
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.

Mapamond

Trump le reproșează aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în legătură cu Iranul
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.