ARAD. Deputatul arădean Ştefan Petru Dalca (PP-DD), a fost desemnat preşedinte al Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Funcţia a fost deţinută de către Liliana Mincă, promovată în conducerea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Opoziţia a solicitat înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru depistarea prezidenţiabilului spion sub acoperire.
ACL solicită vot prin corespondenţă pentru românii de afară, PSD vorbeşte despre un minim respect.
ARAD. Deputatul Ştefan Petru Dalca le mulţumeşte arădenilor din Colegiul 7 , dar nu numai, care au votat PP-DD la alegerile europarlamentare şi îi asigură că rezulatele nu au schimbat cu nimic relaţia cu toţi cetăţenii Aradului.
ARAD. Deputatul PP-DD, Ştefan Petru Dalca, precizează că grupul PP-DD a votat moţiunea privind reforma administrativă, însă aceasta nu înseamnă că partidul este împotriva reformei.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.