Editura Muzicală a publicat recent o carte despre Sergiu Celibidache, semnată de dirijorul Daniel Rădoiaş.
În ultimul ceas, Giovanni Catanzariti a rezolvat printr-o (nouă) amânare litigiul cu Hidişan. Şi a salvat două puncte din clasament. Cu câteva sute de euro şi ...promisiunea de achitare a datoriei în două săptămâni. Motiv de împăunare şi declaraţii tupeiste, gen: „Îmi pasă de UTA”.
După un tur ratat şi apoi senzaţia că ar putea ajunge uşor în liga a III-a, cei de la Crişul aleg politica paşilor mărunţi.
Profesorul Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost numit director responsabil cu cercetarea la institutul Albert Ellis din New York.
Chişineu Criş. După ce a renunţat, chiar la finalul turului, la nu mai puţin de cinci jucători importanţi, Crişul Ch. Criş a evoluat, în prima etapă a părţii a doua a campionatului, contra celor de la Şiriana Şiria, cu mai mulţi jucători tineri, plus câţiva nou-veniţi. De departe, cel mai bun om de pe teren a fost Petrescu, jucătorul adus de managerul Crişului, Daniel Cherecheş (foto), de la CS Vladimirescu.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
1
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
2