Accident în intersecţia dintre străzile George Coşbuc şi Vicenţiu Babeş, joi, în jurul orei 21.30. O maşină Volkswagen Golf, de culoare roşie, a ajuns într-un copac de pe strada Coşbuc şi a dărâmat un stâlp pe care era montată o oglindă rutieră dedicată tocmai orientării mai bune în intersecţia cu vizibilitate redusă.
Azi, s-a dat startul la dărâmarea stadionului „Francisc Neuman”. Un stadion legendar, unde UTA a conoscut atâtea satifsacții de-a lungul timpului. Nu s-a început de la vestiare, căci locuitorii din zonă încă parchează autovehiculele la voia întâmplării, așa că s-a ales să fie pusă la pământ tribuna a II-a.
ARAD. Un şofer beat a intrat, în noaptea de joi spre vineri, cu un autoturism marca BMW, într-un stâlp de electricitate pe care l-a „culcat” la pământ.
Local
Costume tradiționale, muzică, dans și nelipsitele buchete de rozmarin. Germanii din Aradul Nou au sărbătorit din nou Kirchweih-ul, o tradiție păstrată de generații în cea mai veche comunitate germană din Arad.
România
Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în primul semestru al acestui an comparativ cu semestrul I din 2025 cu 0,7% pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, majorează prețul pentru populație cu aproximativ 13%, pe fondul problemelor provocate de secetă și al scumpirilor din piață.
1
România
Premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis, luni, un mesaj elevilor care încep noul an școlar, urându-le succes și rezultate pe măsura muncii lor. Premierul a subliniat că începutul anului școlar are loc în contextul finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro, bani proveniți din PNRR, bugetele locale și bugetul național.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a sugerat, duminică, ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
ARADON opinii
Ghidul liberal de subminare prin birocrație cetățenească și iluzii de campanie pe spatele arădenilor. Trăiască partidul!
3
Mapamond
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
1