12,38%. Gradul de îndatorare al Municipiului Arad pentru anul 2012. Suma datorată e, însă, de ordinul zecilor de milioane de euro.
ARAD. „Poliţiştii arădeni vor fi la datorie şi în perioada Sărbătorii Anului Nou, astfel încât, concetăţenii noştri să aibă de sărbători petrecute în linişte şi siguranţă”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Firmele care au modernizat DN 79 şi au lucrat la autostrada Arad-Timişoara au de primit bani mulţi de la stat.
Cinci credite de rambursat pentru municipalitatea arădeană şi un nivel al datoriei care a ajuns la 12%.
INEU. Un ineuan s-a trezit că are de plătit o datorie din anul 1899, pe care este obligat să o achite prin titlu executoriu.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.