La Davima Clinic, echipa noastră de specialiști este formată din profesioniști dedicați, cu experiență vastă în domeniul recuperării medicale. Printre aceștia se numără și doamna doctor Mariana Pekurar, medic specialist în recuperare medicală și balneologie, care vine săptămânal din Timișoara pentru a consulta pacienții noștri – copii și adulți – și pentru a contribui activ la parcursul lor de recuperare.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.