ARAD - Numărul arădenilor care au solicitat la primărie acordarea ajutorului financiar pentru plata încălzirii locuinţei a scăzut drastic.
ARAD. Zile fixe pentru plata ajutorului de încălzire către beneficiarii de ajutor social.
ARAD. Primăria Arad le propune aleşilor, vineri, să modifice o hotărâre adoptată în 2010 prin care CLM transmitea în folosinţă gratuită către Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară un spaţiu de pe Calea Radnei nr.250.
ARAD. Beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei trebuie să-şi reîmprospăteze datele de la dosar. Conform Legii 277/2010, titularul alocaţiei are obligaţia de a depune, din şase în şase luni, la dosarul de alocaţie de susţinere, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia. Această declaraţie trebuie însoţită de actele doveditoare de venituri.
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.