
Potrivit informațiilor pe care le deținem, polițiștii arădeni au confiscat luni, 24 mai, pe raza localității Sâmbăteni, peste 600 de baxuri de țigări de contrabandă. Marfa era transportată cu un camion înmatriculat în județul Gorj, se pare. Șoferul ar fi reușit să fugă, conform informațiilor noastre, oamenii legii încercând să-i stabilească identitatea. De asemenea, urmează să se stabilească cui aparține automarfarul folosit la transportarea țigărilor de contrabandă.
România
România a participat la procesul de negociere a Declaraţiei comune UE-Ucraina, inclusiv a paragrafului care se referă la minorităţile naţionale din Ucraina, spune ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Mapamond
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat miercuri că Statele Unite trebuie să răspundă la întrebările legate de rolul lor în exploziile de anul trecut la gazoductele submarine Nord Stream.
Local
Inspectorii șefi ai IPJ și IJJ, colonel Burlan Claudiu-Daniel și comisar șef Dan Stoicănescu, au fost primiți la Castelul Săvârșin de către MSR Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale.
Local
Un bărbat a fost arestat de către oamenii legii, pentru trafic de droguri și „efectuarea fără drept de operațiuni cu produse psihoactive”.
ARADON Sport local
34 de sportivi au adus 52 de medalii naţionale şi alte cinci internaţionale în anul 2022.
România
Mai multe cadre didactice şi directori de şcoli au primit apeluri prin care falşi angajaţi ai Ministerului Educaţiei cer bani în contextul situaţiei de calamitate din Turcia şi Siria. Ministerul transmite, însă, că aceste persoane nu reprezintă instituţia.
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 31 de migranți care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.