ARAD - Astăzi este „Ziua Mondială fără Tutun”. Cu această ocazie, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad, Fundaţia ProPrietenia Arad, Direcţia pentru Sănătate Publică Arad şi Consiliul Local al Tinerilor din Arad organizează activităţi de informare şi sensibilizare subscrise temei propuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii - „Diferenţele de gen şi consumul de tutun, cu accent pe publicitatea adresata femeilor”.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.