Pentru 25 de posturi s-a demarat procedura de deblocare de la Inspectoratul Şcolar, urmând a fi scoase la concurs.
ARAD. Nu mai puțin de 81 de posturi unice au fost deblocate în școlile arădene. Fochiști, bucătari, pedagogi vor munci din nou în instituțiile de învățământ. Blocajul creat de lipsa personalului a fost parțial rezolvat după ce ministerul a aprobat deblocarea celor 81 de posturi pentru județul Arad.
România
Mai multe documente privind relația dintre România și India în domeniile educației și științei au fost semnate, joi, la Palatul Cotroceni, în contextul vizitei de stat pe care o efectuează la București președinta Droupadi Murmu, cei doi șefi de stat subliniind importanța relației bilaterale economice.
România
Rezultatele extragerilor din data de 23-07-2026 sunt următoarele:
România
Viorel Pașca și avocații săi contestă sechestrul de peste 6 milioane de euro pus de procurorii DIICOT pe conturile și bunurile familiei sale, în dosarul privind centrele de la Dumbrava.