Tânărul israelian care a fost grav rănit, luni după amiaza, pe autostrada Arad-Timișoara, de un microbuz a decedat la Spitalul Județean Arad. Pacientul se afla în comă și era intubat. Celălalt israelian a fost operat - a suferit o ruptură de splină -, iar starea lui este stabilă. Tânărul se află internat la secția de Anestezie Terapie Intensivă, în zilele următoare urmând să fie transferat la secția Chirurgie.
Un tânăr de 32 de ani, din Șimand, și-a pierdut viața joi dimineața, într-un accident rutier produs în zona localității Caporal Alexa. Victima se afla pe scaunul din dreapta față a unei mașini, când șoferița a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un canal de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc în jurul orei 07:20.
România
Rusia nu a primit până acum un răspuns din partea Bucureștiului la afirmația președintelui Vladimir Putin, potrivit căreia Moscova este gata să examineze epava dronei care s-a prăbușit în România săptămâna trecută, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.
Local
Fusion Festival revine la Arad, pentru a treia ediție. Aceasta se va desfășura între 16 și 18 iulie, în incinta ștrandului.
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Peter Magyar, a declarat luni, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Tamas Sulyok, că, dacă acesta nu demisionează, guvernul va începe procedura legală pentru a-l înlătura din funcţie, relatează Reuters.
1
Mapamond
O explozie într-o uzină a grupului sud-coreean de armament și aeronautică Hanwha Aerospace s-a soldat luni cu cel puțin cinci morți și doi răniți, au anunțat autoritățile, cauzele dezastrului rămânând pentru moment necunoscute, relatează AFP și Reuters.
Local
Agenţii economici din judeţul Arad au participat la o întâlnire de lucru în cadrul lunii economiei sociale.
Mapamond
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului într-un moment în care negocierile pentru a pune capăt războiului bat pasul pe loc, relatează AFP.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, îi invită pe ruși să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbușit în Galați, dacă dinspre Federația Rusă continuă narativul conform căruia nu este a lor.
6
România
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care „nu sunt încă așezate corect”, subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.
2