Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie "tras personal la răspundere" şi "pedepsit" pentru atrocităţile comise împotriva lui Aleksei Navalnîi, opozantul rus condamnat la 30 de ani de închisoare şi care a murit vineri într-un penitenciar în regiunea arctică, a declarat din Germania soţia acestuia, Iulia Navalnaia, transmite AFP.
România
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis joi, în unanimitate, să susţină două propuneri politice înaintate de preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, şi anume faptul că Partidul Social Democrat nu va avea o alianţă sau o colaborare politică cu AUR nici în Parlament, nici în Guvern, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale, iar în cazul în care candidatul PSD devine preşedintele României acesta nu va desemna un prim-ministru din partea Alianţei pentru Unirea Românilor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului prin care a fost consfinţită integrarea europeană a ţării.
2
Mapamond
Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a denunţat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, în timpul unei vizite în această ţară vizată de sancţiuni europene şi aliată a Moscovei, informează joi AFP.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 31-10-2024 sunt următoarele: