Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat luni, la Arad, unde a participat la evenimentul "Fără Bariere - TOT Adevărul Despre Droguri", că legalizarea unor droguri în unele ţări nu a rezolvat problema traficului şi consumului, care au crescut, iar în acelaşi timp s-au înregistrat mai multe decese.
Numărul deceselor provocate de supradoze de droguri a depăşit 109.000 în 2022 în SUA, iar aproape 70% dintre acestea implică consumul de opioide sintetice altele decât metadona, în principal fentanil produs ilegal şi droguri analoage fentanilului, conform informaţiilor publicate de Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor (CDC), transmite vineri Xinhua.
Local
Anunțul a fost făcut de Iustin Cionca, cu ocazia evenimentelor dedicate Revoluției din 1989. „Această carte nu va fi doar despre un om, ci despre curaj, solidaritate și responsabilitate civică”, spune președintele CJ Arad.
România
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării.
3
Mapamond
Cântărețul britanic Chris Rea, celebru pentru melodii precum „Driving Home For Christmas” și „The Road To Hell”, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, a anunțat luni familia sa, relatează DPA/PA Media.