Primarul e decis să organizeze un referendum pe tema preluării Cetăţii Aradului dacă Guvernul nu parafează transferul până la finele acestui an.
ARAD. Întrebat cum va vota la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, de marţi seara, preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, a declarat că încă nu ştie.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră „regretabilă” decizia CCR de a declara neconstituţională Ordonanţa privind desfiinţarea a 60.000 de posturi din sistemul bugetar.
Curtea Constituţională a decis că eutanasierea câinilor maidanezi nu este anticonstituţională, iar aceasta poate fi făcută la 14 zile după ce maidanezii au fost capturaţi dacă nu li s-a găsit un stăpân.
ARAD. Tribunalul Arad a hotărât prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Adrian Buleu. Acesta a fost prezent în sala de judecată şi a ascultat decizia judecătorului.
Local
Comisarul șef de poliție Marius Oancea, șef al Poliției Orașului Ineu, a fost împuternicit pe funcția de șef al Poliției Municipiului Arad, începând cu data de 11 februarie 2026.
Local
În jur de 100 de preșcolari de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” au participat la o activitate de educație rutieră organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Mapamond
Gigantul auto Ford a înregistrat anul trecut pierderi nete de 8,2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice (EV), a incendiului care a afectat unul din furnizorii săi de aluminiu și a taxelor vamale americane, în timp ce veniturile s-au situat la 187,3 miliarde de dolari, transmit DPA și Xinhua.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intenționează să anunțe la 24 februarie un plan pentru alegerile prezidențiale și pentru un referendum, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni și europeni implicați în această planificare, informează Reuters.
România
Curtea Constituțională a României urmează să ia în discuție miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, însă o decizie ar putea fi amânată după ce unul dintre judecători a intrat în concediu pentru zece zile.
Mapamond
Nouă persoane au fost ucise marți într-o regiune izolată din vestul Canadei, dintre care șapte împușcate mortal într-un liceu și alte două găsite moarte într-o reședință din apropiere, a indicat poliția, transmite AFP.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad s-a impus fără probleme în ultima etapă a sezonului regulat, cu „lanterna roșie”.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
2
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.