Declaraţiile privind veniturile realizate se pot depune în format electronic.
comunicat [
Râmnicu Vâlcea - Antrenorul CSU „Vasile Goldiş” Arad, Costel Bogoşel, era extrem de nemulţumit la finalul partidei de la Râmnicu Vâlcea.
Ineu - A pus pe jar Poliţia din Ineu,
susţinând că a fost bătut şi
jefuit de mai multe persoane.
Finanţele nu mai trimit plicuri cu formulare la
contribuabili, dar aceasta nu-i scuteşte pr
români de depunerea declaraţiilor pe venitul
global. Obligaţia rămâne în vigoare
şi trebuie îndeplinită până
în 15 mai.
Arad - Contribuabilii au obligaţia să depună la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad până la 25 ianaurie declaraţiile aferente lunii decembrie, trimestrului IV 2008 - formularele 100,300,390,394.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
Local
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
Local
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
România
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
ARADON Sport local
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.