ARAD. Deputatul arădean Mihai Calimente şi-a semnat deja demisia din Parlamentul României, pe care, însă, ca şi ceilalţi, nu şi-a depus-o, ci i-a predat-o preşedintelui PNL, Crin Antonescu, acesta urmând să dispună de ea, în funcţie de hotărârile luate în cadrul conducerii USL.
ARAD. PSD Arad atrage atenţia asupra implicării politice a prefectului Călin Bibarţ. „Prefectul Călin Bibarţ a avut mai multe luări de poziţie, cu evidentă încărcătură politică.
Arad.Războiul dintre Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Seculici pentru nominalizarea la funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean s-ar putea tranşa la mijlocul lunii ianuarie.
ARAD. Daniela Sabău îi indică primarului faptul că taxa forfetară există pe mai departe în pieţe, situaţia de la TOP nefiind cunoscută de edil.
ARAD. Replică la o scrisoare deschisă către CLM, care nu a poposit pe masa Primăriei: demisie şi reducere de personal într-o societate care nu vrea să scoată capul în lume.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad s-a impus fără probleme în ultima etapă a sezonului regulat, cu „lanterna roșie”.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
2
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
4
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
1
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
3