Aldo Spinelli, preşedintele clubului Livorno, a anunţat că antrenorul Serse Cosmi a renunţat la cererea de demisie, astfel că el va pregăti în continuare formaţia din Serie A, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.
ARAD - Poliţistul de frontieră prins în
flagrant în timp ce lua mită de la oameni,
invocând faptul că nu au acte pentru lemnele pe
care le transportă, şi-a dat demisia din
Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de
Frontieră Arad.
Printre localităţile unde domana inspector a
făcut presiuni, iar mai apoi i-a şi shcimbat
pe directori se numără: Sâmbăteni,
Săvârşin, Şiria, Vinga,
Sântana.
ARAD - Directorul adjunct din cadrul Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice Arad, Dan Istrate se
pare că şi-ar fi dat demisia.
ARAD - Demisie-surpriză la Direcţia de Sănătate Publică. Într-un moment când apele păreau cât de cât liniştite în sistemul sanitar arădean, dr. Angela Cionca a decis să demisioneze din funcţia de director coordonator adjunct asistenţă medicală al DSP Arad.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Local
Participanții au pornit din Piața Avram Iancu și au făcut o primă oprire la Spitalul Matern, după care s-au îndreptat înspre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, unde au fost întâmpinați de ÎPS Timotei.
1
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
1
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.