ARAD - Vicepreşedintele PC consideră că, dacă va fi redusă total la neputinţă, opoziţia ar trebui să renunţe, in corpore, la mandatele de parlamentari.
ARAD. Elevii de clasele a XI-a şi a XII-a de la patru licee arădene – Colegiul Economic Arad, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” şi Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” – au fost invitaţi să participe, timp de trei zile, la prezentări, dezbateri şi concursuri pe teme europene, organizate de Primăria Arad în colaborare cu Asociaţia „Educatio”.
ARAD. Senatorul Traian Igaş acuză USL că, „după ce a dat de pământ cu economia României, acum vrea să facă acelaşi lucru şi cu democraţia”, prin Legea Referendumului.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reproşat vineri Occidentului că interzice Ucrainei să folosească armele furnizate de Europa şi Statele Unite pentru a lovi teritoriul rus, într-un interviu exclusiv acordat AFP.
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP.
Ciprul a anunţat vineri că face parte dintr-un grup de cel puţin opt state membre ale Uniunii Europene care doresc să fie create zone de securitate în Siria pentru a permite repatrierea refugiaţilor care au fugit din cauza războiului din ţara lor, transmite AFP.
Accidentul s-a petrecut vineri seara, în jurul orei 22:00, în municipiul Arad pe strada Voinicilor. Din primele cercetări la volanul mașinii era un tânăr de 26 de ani din Vladimirescu.
Ziua Administrației Arădene a fost marcată în Piața Catedralei cu o defilare, ridicarea drapelului pe catarg, dar și mai multe concerte. Totul a culminat cu un foc de artificii.
6
Incidentul s-a produs cu puțin înainte de începerea manifestărilor pregătite pentru a marca Ziua Administrației Arădene.
16