ARAD. Luni, 1 Decembrie, sunt programate manifestări dedicate Zilei Naţionale a României astfel:
ARAD. Instituţia Prefectului a făcut public programul manifestărilor dedicate „Zilei Forţelor Terestre” care se vor desfăşura în data de 23.04.2014 în Piaţa “Avram Iancu”.
Ieri au fost depuse coroane de flori la monumentele lui Vasile Goldiș și Ștefan Cicio Pop și a avut loc un concert omagial.
România
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.
Local
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.
Local
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.