ARAD. Deputaţii lucrează atât în Parlament, cât şi în teritoriu, iar uneori pleacă în delegaţii departe peste hotare pentru a reprezenta Parlamentul în diverse întruniri.
ARAD. Deputatul Ciprian Luca condamnă modul în care Ministerul Educației dispune măsurile în sistem. „Dispozițiile ministrului nu fac altceva decât să creeze confuzie în rândul copiilor și a părinților deopotrivă”, apreciază Ciprian Luca. Demnitarul arădean atrage atenția asupra uneia dintre nenumăratele implicații pe care le au comasarea unităților de învățământ, respectiv prelungirea gimnaziului la 9 clase.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei susţine că Guvernul Boc a sprijinit, prin diferite programe, tinerii. Astfel, afirmă deputatul, statul acordă, pentru deschiderea unei afaceri, fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro şi garantează maximum 80% din valoarea creditului colateral angajat.
ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente a lansat ieri o provocare mai neobişnuită, în cadrul conferinţei de presă. Acuzat fiind că a criticat pe nedrept, prin susţinerea moţiunii depusă de USL, Ministerul Transporturilor şi implicit pe doamne ministru Anca Boagiu, Calimente a intrat într-o provocare.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3