Ploaia amână deschiderea Târgului „Produs în Arad”. Deși era programat să înceapă de vineri, 29 iunie, în Parcul Pădurice, organizatorii - Consiliul Județean Arad, a anunțat că târgul nu se va deschide decât mâine. Mai mult, a fost modificată și perioada de desfășurare a târgului. Astfel, în loc de 3 zile, arădenii vor putea vizita expoziția de produse artizanale arădene pentru o săptămână.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.