Gimnasta Amelia Racea a fost desemnată cel mai bun sportiv hunedorean în anul 2009.
DEVA - Consilierii locali deveni au aprobat în şedinţa de miercuri planul urbanistic pentru construirea a încă două sau trei blocuri de locuinţe sociale în zona Archia, acolo unde municipalitatea a finalizat în 2009 alte 6 blocuri de locuinţe, care au fost date în folosinţa tinerilor.
DEVA - După aproape şase ani în care au făcut echipă împreună în Consiliul Local Deva, primarul Mircia Muntean şi viceprimarul Florin Oancea, ambii membrii ai Partidului Naţional Liberal, au avut opinii divergente şi s-au atacat în plină şedinţă. Florin Oancea s-a opus vehement la 3 proiecte de hotărâre iniţiate de primar şi şi-a convins o parte din colegii liberali să îmbrăţişeze aceleaşi opinii.
DEVA - Municipiul Deva a rămas, vineri seara, fără căldură în urma unui accident produs în zona Termocentralei Mintia.
DEVA - Societatea de distribuţie a energiei electrice îi informează pe locuitorii municipiului Deva că nu a comandat niciun sondaj de opinie in randul consumatorilor, iar cei care se prezinta ca fiind angajati ai companiei ce realizeaza un sondaj de opinie nu au nicio legătură cu instituţia.
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
1
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).