ARAD - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de peste patru miliarde de euro.
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, ascunși într-un portbagajul unuiautoturism, trei cetăţeni din Etiopia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa.
17 iunie ar putea deveni Ziua Cetății Aradului, propunerea venind din partea membrilor Clubului Rotary Arad Cetate.
Filmul „Pasagerii nopții“ - „Les passagers de la nuit“, în regia lui Mikhaël Hers, va fi proiectat la Cinematograful Arta din Arad.
Serviciul Județean Anticorupție Arad a desfășurat activități de educație pentru promovarea integrității, cu instructori auto și cursanți ai școlilor de șoferi.
O navă filipineză s-a ciocnit luni cu o navă chineză în Marea Chinei de Sud, în apropiere de Insulele Spratly, disputate de cele două ţări, a anunţat paza de coastă chineză.
Selecţionata Angliei a învins reprezentativa Serbiei cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, la Stuttgart, în primul său meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Premianții acestor alegeri sunt cei 22 de primari de comune și 3 primari de orașe au obținut scoruri de peste 70% la ultimul scrutin, plus Călin Bibarț și Iustin Cionca, învingători în lupta pentru adjudecarea celor mai vizibile și importante funcții, cea de Primar al Municipiului Arad respectiv de Președinte al Consiliului Județean.