ARAD. Administraţia judeţeană a primit finanţare pentru realizarea de investiţii în domeniul hidrografic. „Am căutat să rezolvăm principalele probleme legate de prevenirea intemperiilor în judeţul nostru”, a declarat Cristian Drăgan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Potrivit informaţiilor furnizate de CJA, Guvernul a continuat finanţarea unor lucrări de amenajare şi consolidare.
ARAD - Amenajări româno-maghiare în bazinul Mureşului, pe milioane de euro - bani europeni.
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6