BUCUREŞTI. Patru bărbaţi, care făceau parte dintr-o reţea de traficanţi care acţiona (potrivit procurorilor) şi în judeţul Arad, alături de judeţele Argeş şi Vâlcea, au fost prinşi încercând să vândă peste 7.000 de pastile de ecstasy.
Umilinţe greu de imaginat le-a fost dat să trăiască unor persoane care au fost obligate timp de şapte ani să cerşească şi să se prostitueze.
ARAD - Un grup de tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, despre care ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Arad spun că ofereau spre vânzare cannabis unor persoane din cartierul Aurel Vlaicu, au fost prinşi iar acum sunt cercetaţi penal.